Sindromul Impostorului

Ce este, Cauze, Identificare și Vindecare

Când am citit prima dată despre Sindromul Impostorului am avut impresia că citesc povestea vieții mele. Când a început să se manifeste? Acut, din facultate, deși aveam rezultate bune nu mă simțeam suficientă, nu aveam cum să fac parte dintre cei buni pentru că eu nu eram ca EI.

Îmi amintesc ca imediat după ce am luat Licența, cu media 9, s-a organizat un concurs pentru ocuparea unui post la Deloitte, nu am avut curajul să particip, nici prin gând nu îmi trecea că Eu aș putea să mă angajez la unul din cei 4 titani din audit.

Între timp am avansat în poziții importante din Departamentul Financiar, mi-am testat abilitățile, am fost apreciată, am livrat proiecte, am implementat sisteme și proceduri complexe, și totuși sindromul a rămas acolo.

Au fost necesari peste 2 ani de lucru cu un coach și multe ore dedicate auto-cunoașterii pentru a diminua simptomele Sindromului Impostorului.

Mai este acolo? Da. Însă acum este ca un partener de drum care vine din când în când să-mi atragă atenția că trebuie să aprofundez un anumit subiect, să nu mă grăbesc, să nu fiu superficială.

Doare când vine? Da.

La fel de mult ca în trecut?  Nu, și trece mult mai repede.

Sindromul impostorului. Cauze, Identificare și Vindecare

Haideți să vedem ce este Sindromul Impostorului.

Sindromul Impostorului este un fenomen psihologic în care oamenii nu sunt capabili să își internalizeze realizările.

Adică? Oamenii care au acest sindrom, chiar dacă au succes în ceea ce fac, simt ca acest succes a fost doar noroc și de fapt sunt niște impostori. Ei trăiesc cu frica constantă că vor fi descoperiți ca fiind falși / fără valoare.

Condiția denumită „sindrom al impostorului” a fost descoperită pentru prima dată în 1978, de către psihologii Pauline Rose Clance și Suzanne A. Imes. Acestea au crezut, inițial, că e vorba de o formă de anxietate specifică femeilor, care atribuiau succesul în carieră mai degrabă factorilor externi (noroc, lipsă de vigilență a superiorilor), chiar dacă dovezile arătau că au reușit prin forțe proprii.

La mijlocul anilor ’80, Clance a desfășurat un studiu împreună cu Gail Matthews, profesor de psihologie la Universitatea Dominicană din California, iar datele au arătat că problema este foarte răspândită și nu afectează doar femeile – 70% din participanții la studiu (indiferent dacă erau bărbați sau femei) s-au simțit impostori măcar o dată pe parcursul carierei.

Eu personal cred ca toți avem Sindromul Impostorului în diverse contexte.

Ce determină apariția acestui sindrom?

Rădăcinile sunt plantate in copilărie, manifestările apar in contexte diferite, în funcție de presiunea resimțită pe moment.

-          Perfecționismul: standardele foarte înalte, când mereu se putea mai bine și niciodată nu era suficient. Orice mică eroare este acum percepută ca un eșec major.

-          Aprecierea doar pe bază de realizări: o familie unde accentul este pus pe realizări, unde ești apreciat doar dacă ai primit 10 sau dacă ai fost cel mai bun/bună. Acum nici o reușită nu e de ajuns.

-          Comparația cu ceilalți: stabilirea valorii copilului doar prin comparație cu ceilalți. Ce notă ai luat? Dar colegul? Și să vezi dacă colegul a avut o notă mai mare. Acum compararea cu ceilalți a devenit un tipar de gândire.

-          Feedback negativ permanent: când indiferent de ceea ce făceai nu-i putea-i mulțumi pe părinți apoi pe profesori. Acum acest feedback se resimte în frica de a eșua, sau de a nu putea îndeplini așteptările celor din jur

Sindromul impostorului te ține într-o teamă constantă că vei fi descoperit, într-o stare de îndoială față de propriile capacități.  Există de asemenea o legătură clară între sindromul impostorului și burnout. Când suferi de sindromul impostorului tinzi să lucrezi în exces și să livrezi mai mult decât e necesar pentru că, din cauza faptului că se simți inferior, îți va fi teamă să nu fi descoperit.

Cum identifici simptomele sindromului impostorului?

Este important să recunoști simptomele sindromului impostorului pentru a-l putea depăși:

• Autocritică excesivă: te critici constant și nu îți recunoști realizările.

• Frica de eșec: te temi constant că vei eșua și că toată lumea va afla că nu ești la fel de competent pe cât pari.

• Subaprecierea succeselor: crezi că succesul tău se datorează doar norocului sau altor factori externi, nu abilităților tale.

• Compararea cu alții: te compari constant cu ceilalți și te simți inferior.

Cum te vindeci de sindromul impostorului?

Eu personal nu cred că te vindeci vreodată ci îi înțelegi mecanismele și poți ieși din starea de insuficientă mult mai repede.

Prezint mai jos două metode de vindecare, cele mai bune resultate vor fi sub îndrumarea unui coach.

Prima metodă:

• Jurnal de realizări: am ținut un jurnal în care am notat realizările și aprecierile primite. Am notat feedback-ul primit de la superiorii mei și am stat acolo până am acceptat că au dreptate.

• Discuții deschise: am discutat și cu alți oameni despre sentimentele mele. Am descoperit că nu sunt singura care se simte așa.

• Auto compasiune: am exersat voit blândețea fața de mine însămi. Să accept că e ok și normal să greșesc. Că un eșec aduce și o latură de învățare.

• Setarea unor obiective realiste: mi-am setat obiective mai realiste, am redus așteptările personale de la wonder woman (mamă, soție, profesionist) la o femeie normală cu resurse limitate.

A doua metodă:

Prin Legile universale (John Demartini).

In accepțiunea Legilor universale sindromul impostorului este o stare de insuficiență generată de un conflict dintre două personalități din interiorul nostru:

• cea care vreau să se vadă și cea pe care vreau să o ascund.
  

Sindromul impostorului este un feedback de sănătate în gândire, care vine să ne oprească din nebunia noastră de a vrea să promovăm doar o jumătate de om.

Legile universale zic că atunci când ești dispus să te arăți întreg fără a te agăța de o imagine a ta sindromul impostorului se va atenua.

Mintea noastră are două tipuri de judecăți:

• Despre alții: pozitive (admirație) sau negative (resentimente)

• Despre sine: pozitive (mândrie) sau negative (vină/rușine/frică)

Când mintea se agăță doar de o latură, vrea doar pozitiv, doar admirație și neagă pe cealaltă ne vom construi o mască / fațadă despre cine suntem. Evident vom vrea ca doar acea parte din noi să fie vizibilă și ne vom disocia de partea care este opusă de ceea ce vrem să arătăm.

Vom vrea doar ceea ce ne confirmă percepția pozitivă și vom ascunde partea din noi care ne face să simțim rușine. Atunci avem așteptarea de la noi să fim doar jumătate de om pentru că în sinea noastră vom știi că de fapt suntem întregi, cu pozitiv și negativ.

Iată cei trei pași pentru dizolvarea sindromului impostorului:

• Pasul 1. Caută momentul exact când te-ai perceput ca un impostor. Unde, când și în fața cui te-ai simțit ca un impostor? În acel moment ce nu voiai să se vadă la tine? Ce vrei să ascunzi despre tine?

• Pasul 2. Conștientizează că acel lucru chiar face parte din tine. Da!! Face parte din tine, doare dar este adevărat. Întregește imaginea, adu echilibrul în minte. Unde, când și cine a văzut că tu ești așa? Începe cu cele mai recente și mergi în trecut. Găsește 5 – 10 momente în care ai fost așa cum vrei să ascunzi.

• Pasul 3. Când ai manifestat acel lucru, cum a fost asta un beneficiu pentru tine? Cum a fost un beneficiu pentru tine ca s-a văzut acel lucru despre tine? Cum te-a ajutat de atunci și până în prezent? Cum i-a ajutat pe ceilalți? Scrie cel puțin 10 beneficii pentru fiecare moment.

Niciuna din metode nu va funcționa fără munca ta de introspecție, fără să îți dai timp să te cunoști și să treci prin proces.

Să avem o viață echilibrată!!