Principiul „Plătește-te pe tine primul” este unul din principiile fundamentale ale prosperității financiare. Ce presupune acesta?
Principiul presupune să te gândești la nevoile tale viitoare înainte de orice e prezent si să îți trimiți ție, celui din viitor, o sumă de bani in fiecare lună.
Deci, înainte de a face orice altă plată: utilități, rate, mâncare, orice altceva, întâi pui deoparte banii pentru tu cel de mai târziu.
În fiecare lună, când intră salariul, întâi pui deoparte o sumă de bani, prin economii (in valută pentru că inflația este mai mică) sau investiții (opțiunea recomandată). Exemplu basic: intră salariul cumperi 20 Euro. Cu cât orizontul de timp considerat este mai mare cu atât viziunea devine mai clară, avem nevoie să ne extindem gândirea spre perioade mai lungi de timp, ani. Limitarea la perioade scurte "de la un salariu la altul" este foarte nocivă „nu vedem pădurea de copaci”.
Exemplu: dacă punem deoparte 100 lei pe lună.
La nivel de o lună nu înseamnă nimic (o masă in oras, o bluzită, o manichiură..). În fiecare lună acesta sumă poate fi economisită prin gesturi minore.
Dacă considerăm 15 ani vorbim de 18.000 lei.
Dacă cei 100 lei sunt investiți pe 15 ani cu un randament mediu anualizat net de 6% obținem 29.607 Ron.
Extindeți la 20 - 30 de ani si atunci efectul este si mai impresionant.
Definiții importante:
Randament mediu anualizat: cât câștigăm ca medie pe an in cei 15 ani (în unii ani poate fi mai mult iar in alții mai puțin) din capitalul investit
Randament net: randamentul din care am scăzut eventualele taxe si impozite (am presupus un randament mediu de 8% din care 2% pierdem prin taxe)
Acesta este efectul Dobânzii compuse!
Dobânda compusă cunoscută in domeniul investițiilor ca a 8-a minune a lumii: este de fapt dobândă la dobândă.
Adică dobândă unui depozit sau a unei investiți, cumulată la finalul unui an, este reinvestită împreună cu capitalul inițial pentru încă un an.
Cu cât perioada de timp este mai lungă cu atât banii in plus cresc.
Să avem grijă de noi cei din viitor!! Spor la economisit si investiții!
Comments